Diferiti, dar egali in fata succesului

Bucuresti, 1 noiembrie 2013 - Joi, 31 octombrie 2013, incepand cu orele 17.30, la Hotel J.W Marriott Bucuresti, a avut loc conferinta „Diferiti, dar egali in fata succesului", eveniment realizat in cadrul proiectului „Impreuna pentru informarea, constientizarea si promovarea egalitatii de sanse si gen" cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor umane 2007-2013. Proiectul realizat de Uniunea Nationala a tuturor Studentilor din Romania in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale si Federatia Nationala Sindicala Alma Mater se deruleaza in perioada decembrie 2010 - februarie 2014.

Manifestarea a fost dedicata lansarii unei campanii media (15 spoturi audio/video) de promovare a 15 povesti de succes ale unor personalitati feminine aflate in functii de conducere din diverse domenii de activitate. Exemplele de reusita in cariera fac dovada faptului ca ambitia, inteligenta si curajul sunt elementele ce definesc adevarata valoare si impun un anumit standard al calitatii si nu al apartenentei la o anumita categorie sociala sau la un anumit gen.

„Am incercat, prin intermediul acestei campanii, sa prezentam cat mai multe exemple de reusita profesionala ale unor femei de valoare, din varii domenii de activitate. Veti regasi povesti ale unor doamne de cariera, adevarate modele de urmat, care au inteles ca pentru a-ti schimba viata trebuie sa iti schimbi mai intai atitudinea fata de cei din jurul tau. Pentru a primi respect trebuie mai intai sa-l oferi." a declarat Florentina Tache, Managerul proiectului.

Cele 15 femei, prin activitatea profesionala, dovedesc faptul ca succesul in cariera se obtine prin munca si perseverenta si incununeaza un proces de durata, nu atat de simplu si nici foarte comod de razbatut. Protagonistele clipurilor audio/video, ce vor fi difuzate pana la finele anului 2013 in mediul online, TV si    radio, sunt doamne cu o cariera remarcanta: Rucsandra Hurezeanu - Director General companie de cosmetice; Cristina Batlan - Director Executiv companie in domeniul tesaturilor si accesoriilor; Alina Pantazi-Sturdza - Presedinte companie de vanzari directe; Alexandra Gatej - Presedinte Consiliu de Administratie societate in domeniul transporturilor; Irina Cajal Marin  - Subsecretar de Stat; Alice Nastase Buciuta - Director publicatie; Gabriela Tudor - Director General Adjunct companie in domeniul formarii profesionale; Monica Pop - Manager General de spital; Ecaterina Andronescu - Profesor; Sorana Georgia - Director general companie de retail; Irina Socol - Presedinte si Director General companie din domeniul software; Antoaneta Curteanu - CEO companie de leasing; Graziela Elena Vajiala - Presedinte Agentie Nationala; Maia Morgenstern - Actrita; Ioana Filipescu - Director domeniu bancar.

 „Este important sa aratam tinerilor, si nu numai, ca in Romania poti sa ai curajul de a transforma vise marete in realitate, ca poti face performanta daca iti doresti cu adevarat, ca poti sa fii cel mai bun atunci cand rezultatele sunt cele care te prezinta" a adaugat Florentina Tache.

Rezultate obtinute in cadrul proiectului „Impreuna pentru informarea, constientizarea si promovarea egalitatii de sanse si gen":

-       Ghidul „Toti Egali" - pentru o buna intelegere a principiului egalitatii si a importantei abordarii integratoare, distribuit in cadrul institutiilor publice;

-       Implementarea a 22 de sesiuni de informare, 23 de conferinte de informare, 45 de actiuni de voluntariat;

-       Programe specifice de formare profesionala (Formator, Comunicare in limba oficiala, Manager de proiect, Expert achizitii, Manager vanzari, Manager de resurse umane), pentru cresterea si dezvoltarea aptitudinilor femeilor, furnizate gratuit. Beneficiarele cursurilor - 694 femei;

-       Programe de formare profesionala gratuite pentru 50 de experti si operatori mass-media (Comunicare in limba oficiala);

-       Campanii de informare si de crestere a constientizarii si schimb de bune practici, inclusiv in institutii de educatie, prin organizarea a 85 actiuni de informare si 35 sesiuni de informare;

-       S-au incheiat 100 de parteneriate cu autoritatile publice, centrale si locale precum si cu partenerii sociali;

-       Au fost create instrumente de comunicare online: 1 site informativ (www.totiegali.ro), 1 retea sociala (www.comunitate.totiegali.ro) si 1 forum (www.totiegali.ro/forum/);

-       15 personalitati feminine implicate in campania media de promovare. Mediatizarea celor 15 spot-uri audio-video se va desfasura pana la finele anului 2013, pe diverse canale media (tv, radio, online).

Acceseaza film campanie.

Catre galeria foto.